Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Primar din Rezina, revocat din…

Primar din Rezina, revocat din funcție în urma controlului CNI

Primarul localității Ignăței din raionul Rezina, Ion Balan, a fost revocat din funcție după ce Comisia Națională de Integritate a constatat încălcarea de către acesta a regimului juridic al incompatibilității.

În rezultatul controlului efectuat de către CNI, s-a stabilit că primarul Ion Balan este concomitent fondator și administrator al ÎI „Ion Balan”, al GȚ „Ion Balan” și al SRL „Ignat-Prim”, fapt care contravine alin. (1) art. 84 al Legii nr.436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală, care prevede că primarii, pe parcursul exercitării mandatului lor, nu au dreptul să dețină alte funcții retribuite sau să cumuleze o altă funcție în întreprinderi, instituții și organizații cu orice formă de organizare juridică, cu excepția activităților științifice, didactice și de creație

S-a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilității de către primarul Ion Balan, prin neîncetarea situației create și nerenunțarea la funcția ce generează situația de incompatibilitate cu privire la conflictul de interese, la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică și privind statutul alesului local.

În cele din urmă, Judecătoria Rezina, prin hotărârea din 30 decembrie 2013, a decis revocarea mandatului de primar al satului Ignăței.

zp8497586rq